Artista de muzică populară Daniela Cușnir a fost înmormântată astăzi în localitatea Călinești-Enache, situată în județul Suceava. Înainte să fie condusă pe ultimul drum, regretata cântăreață a fost îmbrăcată în rochie albă de mireasă, iar mama ei și-a petrecut ore în șir lângă sicriu și a repetat aproape încontinuu o întrebare cutremurătoare.
Rude, prieteni și foști colegi de breaslă au venit să își ia rămas bun de la Daniela Cușnir, care a fost condusă pe ultimul drum azi. Printre cei care i-au adus flori și au aprins o lumânare la căpătâi se numără și fostul coleg de trupă, Vlad Barbir, care a adormit la volan și care a provocat accidentul mortal în urmă cu patru zile. Artistul a suferit răni ușoare și, luni dimineața, el și regretata cântăreață se întorceau acasă de la o nuntă în Copșa Mică; din cauza oboselii, el a adormit la volan și, scăpată de sub control, mașina a intrat într-un BMW parcat, după care s-a izbit de un cap de pod.
Slujba de înmormântare a Danielei Cușnir a fost oficiată de preotul paroh al satului, Orlando Divisevici, și preotul paroh din Dărmănești, Mihai Cobziuc, care i-a fost și profesor regretatei vedete în 2004, relatează jurnaliștii publicației stiridinbucovina.ro. Pe o filmare realizată astăzi apare mama artistei care este îngenuncheată de durere și spune cu un glas sfârșit: “Unde te duci, puiul mamei?”. Martorii la scenele sfâșietoare nu și-au putut stăpâni lacrimile.
Pe pagina de Facebook a cântăreței Daniela Cușnir continuă să curgă mesajele în memoria ei.
“Fată dragă și scumpă, Daniela Cuşnir, astăzi, în loc să mă întorc acasă veselă cu o cutie de prăjituri de la nunta ta, m-am întors acasă de la ultima întâlnire cu tine, cu lacrimi în ochi, cu un colac, un prosop și – o lumânare. Dumnezeu să te odihnească în pace”, a scris Nicoleta Cojocaru pe Facebook.